De ceva vreme hoinaresc pe strazi intortocheate…cautand, visand, sperand…Vremea nu m-a doborat, fantasmele nu m-au speriat…am continuat si am cautat…am continuat si am sperat…am continuat si am visat…ca poate…candva…undeva…te voi afla…
Pasii mi-au fost calauziti de ghizi nevazuti iar drumul nu a fost niciodata usor. Asta seara ma aflu pe acelasi drum… in cautarea ta. Ma plimb pe o strada pietruita, strajuita de case ale caror usi dau direct in straduta ingusta. Din cand in cand cate un felinar mai lumineaza pasii calatorului neobosit ce inca mai cauta adapost. Ora e tarzie, doar cateva umbre se zaresc in departare. Ma plimb sub clar de luna si incerc sa ma dumiresc de ce anume ma aflu pe aceasta strada…de ce calauzele m-au indrumat sa ajung aici…de ce locul asta ma atrage…de ce am un sentiment ciudat…de ce inima imi bate atat de tare, iar trupul parca mi-a fost golit de vlaga. Continui sa merg, pas dupa pas, cautand indicii, asemeni unui detectiv…Incerc sa inteleg tot mai multe din ceea ce se iveste in drumul meu…Incerc sa imi pastrez concentrarea, incerc sa nu cad prada viselor…incerc sa gasesc o cale…
Nici macar frigul, si nici picaturile mici de ploaie nu ma imping sa caut adapost. Urmaresc atenta jocul de lumini si umbre ce se desfasoara pe strada pe care inaintez, asemeni unui spectacol de teatru. Din cand in cand zaresc cate o fereastra luminata…probabil un suflet care inca isi cauta linistea inainte de a se lasa prada viselor. La cativa pasi de mine se iveste o casa pe treptele careia un domn fumeaza o tigara. Inaintez, iar cand ajung in dreptul lui imi sopteste ca sunt asteptata inauntru, ca urmatorul indiciu este acolo…Il privesc tematoare, as vrea sa pot trece mai departe…dar curiozitatea ma impinge sa deschid usa si sa intru. Incaperea este mica, intunecoasa, plina de fum, cu un aer straniu ce iti produce fiori. Intr-un colt, la lumina unei lumanari o femeie ma priveste atenta. Imi spune sa ma apropii, pentru ca imi va arata ceva…Indraznesc, ma apropii aproape fara sa o privesc…Ajung langa masa la care este asezata, iar ceasul prins in perete imi atrage atentia…ora noua, patru luni in urma. Un fior rece ma cuprinde. Pe masa…inconjurat de un nor alb de fum…se deruleaza un filmulet in care personajul principal sunt eu.Ma indeamna sa il privesc atent, pentru ca in el este inceputul unei noi povesti. Te zaresc inconjurat de oameni ce nu te pot zari desi esti langa ei, oameni care vad doar ce zaresc si nimic altceva. Privesti in gol, trist si abatut…iar din cand in cand izbucnesti intr-un ras fals pentru a incerca sa alungi gandurile ce te macina…in incercarea de a fi asemeni lor…un ambalaj fara substanta.
Imaginile ma inspaimanta, indraznesc sa ma uit la femeia ce pazeste povestea in incercarea de a afla ce anume va urma…Imi zambeste si imi spune ca drumul abia acum incepe, iar strada are multe sa imi dezvaluie. Iau cu mine povestea ce tocmai mi-a fost dezvaluita si imi indrept pasii spre usa ce da in strada plina de mistere. Ma strecor pe langa barbatul care imi zambeste prieteneste si imi continui drumul. Incerc sa intuiesc ce se va intampla, incerc sa descifrez ceea ce am vazut… Cateva case mai incolo, o usa mare din lemn masiv imi atrage atentia. Parca am mai vazut-o, parca am mai intalnit-o…Ma apropii si o deschid…Inauntru o incapere mare, cu mese de lemn. Pe partea stanga un bar, la care cateva persoane poarta un dialog. Fac cativa pasi si arunc o privire, doar cativa clienti adunati la o masa anima atmosfera. Ma intreb de ce anume am intrat, ce anume caut aici…ma intreb care este motivul…Ma asez la una dintre mese si ii privesc atenta pe cei ce cauta linistea aici. Zabovesc cateva minute indemnata de un sentiment straniu. Usa se deschide si apari…inconjurat de aceiasi oameni, langa care te vazusem in urma cu cateva ore…Ma zaresti, schitezi un gest, dar te frustrezi imediat. Iti dai seama ca ceva nu e bine, ca nu ar trebui sa faci asta. Te privesc absenta, cu un iz de compasiune…iti zambesc…Te asezi la cateva mese mai incolo, incercand sa demonstrezi ca prezenta mea nu te tulbura. Din cand in cand ma urmaresti cu privirea, ma cauti, imi zambesti, incerci sa imi spui o poveste…Incerci sa patrunzi in lumea mea…sa imi spui tot ceea ce nu mi-ai spus si am asteptat sa aflu. Din cand in cand te aud razand zgomotos, un ras isteric, un ras ce tradeaza nesiguranta, lipsa de compatibilitatea cu lumea in care esti. Ma ridic, te salut cu un zambet si imi indrept pasii catre usa. In urma mea aud un mers grabit…intorc capul si te zaresc incremenit uitandu-te la mine atent de parca ti-ai dori sa imi spui ceva. Zabovesc cateva secunde uitandu-ma in ochii tai…dar imi dau seama ca e prea tarziu…ca am obosit si ca tu inca nu poti rosti ceea ce gandesti. Incurcat te indrepti catre bar, sperand ca eu sa nu observ nesiguranta ta. Stiu ca inca nu te poti vedea, ca inca nu te poti accepta, ca inca nu te poti elibera. Traiesti ca un condamnat intr-o colivie desi ai in mana cheia, constrans de limitele impuse chiar de tine…in lasitatea de a nu accepta ceea ce simti si gandesti. Incarcerat intr-o lume cu forme, dar fara fond…un intemnitat ce poarta cu el sansa libertatii…un ocnas ce are langa el poarta spre fericire, dar care prefera intunericul ocnei cu care s-a obisnuit. Ti-as darui lumina, ti-as darui libertatea…ti-as darui…dar astazi singurul lucru pe care il primesti este un zambet de ramas bun. Ma intorc lasandu-te in urma mea, indreptandu-ma cu pasi grabiti catre strada intunecoasa. Privirea ta inca ma urmareste, stiu ca ai vrea sa ai puterea de a alerga dupa mine, de a alerga sa imi spui tot ce simti…dar…dar lasitatea te tine tinutit in carcera in care te incapatanezi sa iti duci zilele. Degeaba ma urmaresti, degeaba incerci sa imi povestesti, degeaba…daca nu vorbesti…daca nu poti sa vezi…daca nu poti sa accepti.
Ajunsa in strada imi continui drumul…acum inteleg de ce ma aflu pe strada asta…acum inteleg de ce te tot intalnesc…acum inteleg mai bine ca oricand ca nici un judecator nu te poate absolvi de pedeapsa pe care singur ti-ai dat-o…Acum inteleg ca traiesti in intuneric, si oricat as incerca sa iti luminez calea nu o vei vedea…pentru ca vanitatea te orbeste. In zadar as cobora in temnita in care te afli pentru a rupe lanturile…in zadar as incerca sa te insotesc in intuneric…in zadar as incerca sa iti daruiesc o parte din lumina mea…in zadar as incerca…
Pe cand gandul imi zbura catre tine, am ajuns in fata casei vanzatorului de vise. Timpul a sters complet numele strazii si numarul de pe poarta…doar casa imi aduce aminte de cel ce…de mult mi-a daruit un vis. Zabovesc si arunc in cutia de scrisori cele cateva randuri pe care le-am scris mai sus. Grabesc apoi pasul si imi continui drumul…Sunt sigura ca te voi reintalni curand…intr-o alta lume…intr-o alta forma. Am pus in scrisoare calea spre lumina…calea spre tine…calea spre adevar…
dragosteprieteniesuflet 